|
DESPRE REGATTA Serviciile noastre sunt create pentru confortul dumneavoastra, de aceea va aducem un One Stop Shop. |
Pariul Proprietatii – Cronici
2009-06-11
Cu Eduard Uzunov am fost coleg de liceu, la Sf. Sava — Balcescu, pe vremea aceea. Daca in ochiul meu de adolescent n-ar fi facut acrobatie nalucirea si pozna, mi-as fi dat seama de atunci ca Uzunov are destin. In loc sa bata mingea cu noi, el canta la chitara. in afacerile imobiliare, a adus si chitara. Probabil ca acesta este unul dintre motivele pentru care a reusit. Acum a scris o carte despre imobiliare. Recunosc ca am deschis-o cu neincredere. Ma asteptam la un text arid, didactic. N-a fost cazul. Uzunov a insufletit o tema incorsetata de cifre si ciment. A pus aici verdeata, dincolo culoare, intr-un concert al luminii. Citind cartea, stiind ca este si colectionar de arta, l-am crezut pe Uzunov. Colegul meu din liceu chiar da viata peretilor! Ştiam că în postura aceasta este Eduard Uzunov cu…copilul lui de serviciu. Cu Agenţia Imobiliară Regatta pe care a crescut-o 15 ani şi cu care a alergat consecvent în plutonul premianţilor. Iar acum şi-a luat un respiro, şi …a scris o carte. Nu una oarecare, ci o serioasă analiză a proprietăţii. Şi - în ciuda crizei sau, poate, datorită ei, autorii au exploatat răgazul, transformând un proiect ambiţios într-un atac teoretic din toate unghiurile asupra conceptului atât de MULT discutat, dezbătut şi controversat de proprietate. Iar exerciţiul şi informaţiile lor – din poziţia de lideri în focul unei pieţe cu toate atributele ei, previzibile sau surprinzătoare, …de la concurenţă la speculaţie, devenea o promisiune că autorii volumului– spunând ce ştiu, ŞTIU ce spun. Pentru că ei au făcut teoria jocului, jucând-l… …Oricum, dezbaterile despre imaginea post-criză a pieţelor şi a reglementărilor ei sunt o urgenţă. Vechile certitudini s-au destrămat deşi o mare parte a realităţii are un caracter repetabil. După stingerea incendiului, ne vom întoarce acolo unde lucrurile s-au împotmolit sau va fi cu totul altfel? La ce fel de sistem, la ce tip de reglementări vrem să revenim când ieşim din criză? Restricţiile unora dau libertăţi altora. Asigurarea echilibrului lege-libertate va angaja, se pare, o cuminte înţelepciune care să cenzureze prea creativa şi exuberanta, mult prea libera inteligenţă a afacerilor. Iar noul tip de reglementări va fi, cu siguranţă, dur. “Pariul proprietăţii”?… O carte bună, cu o solidă construcţie. Un bun convocator pentru dezbateri. Pentru căutarea soluţiilor de viitor. Pentru discutarea dilemelor etice ale convieţuirii. Pentru că aventura proprietăţii va continua atât timp cât va continua şi aventura umană. Trăim pe o planetă finită pe care, în 2050, avertizează demografii, vom fi 10 miliarde de oameni în căutarea unui adăpost… Deocamdată însă, sunt curioasă să văd ce abordare va avea următoarea carte a domnului Uzunov.
Am sa-mi permit sa va spun pe nume avand in vedere diferenta de varsta nu prea mare dintre noi. Asadar Mircea si Liviu, cu o intarziere considerabila de la aparitie va scriu parerea mea despre cartea publicata de voi in anul 2009 ( "PARIUL PROPRIETATII" ). Am sa incep spunand ca numele meu este George C., am 32 de ani si locuiesc in Bucuresti. Am descoperit de curand, din pura intamplare cartea voastra, in rafturile unei librarii private cu nume deja sonor in randul cititorilor . Sunt un pasionat de economie in general si de tot ceea ce are legatura cu business-ul in particular. Desi acum lucrez intr-un domeniu total diferit de sectorul imobiliar, a fost o vreme in perioada studentiei in care am activat ca broker in domeniu mai sus amintit, la o agentie despre care nu mai stiu mare lucru. Imi aduc aminte de acea perioada ca fiind una extrem de interesanta , pentru ca atunci am invatat multe lucruri utile despre ceea ce inseamna sa intalnesti oameni , sa le intelegi dorintele ,sa te pui in locul lor si sa negociezi un pret corect . Au trecut mai mult de zece ani de atunci. si iata ca dupa o buna bucata de vreme ma intalnesc din nou cu domeniul imobiliar de data aceasta descoperind niste autori romani ce sunt dispusi sa imparta publicului larg din experienta lor de business in acest domeniu, lucru rar pana acum in tara noastra, din pacate. Sunt deosebit de incantat sa constat ca si in Romania oameni care au inceput de la zero au reusit prin multa munca, pasiune si nu in ultimul rand prin perseverenta sa creeze si sa consolideze afaceri care, prin amploarea pe care au luat-o, reusesc sa contrazica opinia generala deja inradacinata adanc in mentalul colectiv: “ la noi nu merge nimic”. Consider personal ca noi ca si natiune , ducem lipsa de modele de viata autohtone si inca nu reusim sa ne detasam prin atitudine si mod de gandire de umbrele trecutului. Cartea voastra pe care trebuie sa recunosc am citit-o pe nerasuflate ,aduce in peisajul literaturii sa-i spunem fara sa gresim “de business” un aer proaspat de schimbare. O schimbare de atitudine in cantarirea realitatii ce ne inconjoara. Va spun cu sinceritate faptul ca am fost impresionat de talentul de care ati dat dovada in abordarea subiectului prezentat si de ce sa nu spun de curajul de a scrie o carte, avand in vedere faptul ca amandoi sunteti la baza oameni de afaceri si nu scriitori. Pe langa interesanta abordare profesionala a domeniului venita din experienta, lucrarea al carei titlu l-am citat mai sus aduce o nota de optimism si incredere. In speranta ca nu va veti opri aici in publicarea lucrarilor si in speranta ca publicul din tara noastra va invata sa puna un pret mai mare pe autoeducare am sa concluzionez citand din memorie si spunand ca “Dumnezeu ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri ! “ Cu toata stima pe care o meritati, George C.
|
Aceasta este concluzia pe care o putem trage in urma evoluti ...