Brokerul imobiliar al milionarilor români se deconspiră la împlinirea vârstei de 50 de ani

Stiri

Eduard Uzunov este fondatorul Regatta, una dintre cele mai vechi agenții imobiliare de lux din România, colecționar de artă, pasionat de călătorii și personaj monden. Deși este tot un zâmbet larg (cred că este printre cei mai veseli oameni pe care îi cunosc), îi place să păstreze foarte privată zona personală (probabil și pentru că a trecut printr-un divorț care a făcut destulă vâlvă). Misterul este accentuat și de secretul profesional, prin mâinile lui trec indirect milioanele de euro ale multor români, căci Uzunov se implică doar în tranzacționarea proprietăților de lux.

Edy Uzunov tocmai ce a împlinit 50 de ani, moment de analiză personală în viața oricărui om, astfel că am avut argumente să îi propunem să iasă în față pentru a ne povesti concluziile la care a ajuns după jumătate de secol trăită intens.

Foto: Raduly Laszlo

Care  sunt cele mai importante trei principii de viață dobândite în acești 50 de ani?

Pentru mine, cele mai importante sunt fiicele mele, așadar cel mai important principiu este legat de familie, de respectarea ei. Mai apoi al doilea principiu este dragostea de oameni, jovialitatea. Poate de aceea uneori zâmbesc poate mai mult decât pare necesar. Îmi place să acord iubire omului de langă mine, pornind de la premisa că este cinstit și că vrea să facă bine, nu rău. Poate uneori m-am înșelat și am pierdut. Al treilea principiu este seriozitatea, fără de care nu aș fi reușit să ajung unde am ajuns. În meseria mea, seriozitatea este esențială, așa am crescut Regatta. Dacă ar fi să mai menționez un principiu de viață, ar fi că încerc să găsesc în fiecare zi ceva de care să ma bucur, de preferat ceva legat de frumos, fie într-un obiect, operă de artă, fie într-un context, situație, om.

Care au fost trei cele mai fericite experiențe de viață? (Exceptând nașterea celor două fete)

Cu certitudine primul moment care trebuie menționat este atunci când mi-am descoperit vocația și am fondat Regatta. Mai apoi, când la propunerea lui Mihai Rotenberg am fondat galeria de artă.

Iată, ca fără să vreau, mă leg de reușite profesionale….Probabil că are legătura cu frica indusa de tatăl meu că dacă nu îmi văd de școală, ajung ciocănar. Ciocănar însemna cel care bate la strung, adică de unde atunci când eram mic cântam la pian, să ajung să îmi folosesc degetele ca să lucrez la strung.

I-am povestit de frica asta unui profesor la un moment dat și acesta mi-a dat un sfat de care am ținut cont tot restul vieții și anume că orice meserie ai avea, fie ea considerată de jos sau fie ea de mare intelectual, important este să fii cel mai bun în ea. Adică dacă ești strungar, să fii strungarul cel mai bun, dacă ești medic, să fii cel mai bun și tot așa. Mai bine să fii cel mai bun ciocănar din lume decât cel mai prost medic.

Și înafară de Regatta și Rotenberg, caut fericirea în fiecare zi. Este principiul meu  de viață. Enjoy life, adica!

Și eu am probleme, însă caut să le privesc mai de sus, nu chinuit. Le rezolv și apoi caut să mă bucur de viață.

Foto: Raduly Laszlo

Trei dorințe pentru următorii zece ani?

Evident că dorința numărul 1 este să rezolv viitorul copiilor, vreau să îmi văd fetele pe calea lor. Este o perioadă acum în care alegem școli, facultăți, deciziile luate le vor marca viitorul lor. Vreau să le asigur un drum care să fie cât mai potrivit.

Mai apoi vreau să ajung cu Regatta în vârf de reușită, astfel ca atunci când va fi împlinit 35 de ani să fie un business și mai mare. Iar trei, iată că tot legat de profesie, vreau ca galeria să aibă recunoaștere internațională și măcar câțiva artiști ai mei să ajungă la sute de mii sau milioane de euro. Eu am acum câțiva copii, artiști, pe care îi cresc, sper ca unii dintre ei să ajungă undeva departe.

Nu vreau să mă apuc să visez chestiuni materiale, dar iată că sunt cumva relaționate.

Aș vrea să mă apuc să fac și predicții de business, însă în acest mediu incert economic nu mai pot avea nicio previziune. Din păcate trăim o perioadă în care viitorul business-ului depinde de cine vine la putere și schimbă legile după cum îi poftește inima.

Ramân doar abnegația și munca secretul pentru reușită, pe ele mă pot baza când îmi fac planuri.

Foto: Raduly Laszlo

Cum era gustul românilor în privința caselor dorite acum 25 de ani, când ai pornit Regatta și cum s-au schimbat până în zilele noastre?

Maximul la care visau românii acum 25 de ani erau apartamentele din Unirii, la Fântâni. Și atunci apăruseră oamenii care făcuseră o obsesie din a cumpăra la Fântâni și se lăudau cu numărul de apartamente deținute acolo.

Gusturile românilor au evoluat. Tocmai ce am vizionat o casă minimalistă, anul trecut am vândut una a aceluiași arhitect care locuiește în Belgia (Răzvan Oprescu), gusturile românilor încep să se rafineze. Casa vândută anul trecut era la Buftea, pe malul lacului și prețul ei a fost de 1.600.000. Era unică, într-adevăr, mai ales prin peisajul care o înconjura, practic decorul se schimba în fiecare zi funcție de cum bătea lumina și de anotimp. Iată cum art-deco-ul începe să valoreze și pentru consumatorul român.

Care este profilul românului care cumpără o casă cu 1.600.000 euro?

Profilul este cel al unui om de business care și-a dezvoltat frumos afacerea (construcții și IT sunt cele mai des întâlnite). Și vechii oameni de afaceri (Copos, Adamescu când trăia, Dumnezeu să îl ierte, Nicu de la magazinele Nick) mă întreabă uneori cine sunt cei care au acești bani, milioanele de euro, să cumpere aceste proprietăți…se miră probabil că au apărut nume, altele decât ale lor, care au bani mulți. A crescut o nouă generație de oameni cu bani.

Profilul cumpărătorului acestor proprietăți este și unul rafinat, el s-a cizelat cu trecerea anilor. Și mă aștept să se rafineze și cu creșterea calității business-ului acestui om de afaceri, să trecem de la profilul omului de afaceri care a făcut bani ușor, gen din construcții și lasă decizia cumpărării și amenajării proprietății pe mâna soției la profilul celui care a crescut un business sănătos, muncit, deștept și apelează la arhitecți și designeri pentru acest job.

Pe vremuri cumpărătorul lăsa soția plictisită acasă să facă decizii legate de arhitectură și design interior și ieșeau niște urâțenii. În prezent din ce în ce mai des cumpărătorii apelează la specialiști.

Mai nasol este că au ajuns la vânzare casele construite de neveste, în care s-au investit foarte mulți bani, dar tot niște urâțenii sunt…(zâmbește trist).

Ideea este că mergem spre rafinament odată cu educația și cu noua generație de oameni cu bani, care a făcut școli pe afară și știe să recunoască meritul unui arhitect și al unui designer.

Foto: Raduly Laszlo

Care este media de vârstă a clientului tău?

A scăzut mult, ceea ce este minunat. Odată cu apariția noii generații de oameni de afaceri cu bani, media s-a dus mult în jos, ceea ce este îmbucurător.

A fost vreo casă în portofoliul tău pe care să ți-o dorești foarte mult?

Aoleu, glumești?… toate! Îmi plac toate casele pe care le vând. Altfel nu aș putea să le vând. Evident că avem în portofoliu tot felul de case, însă eu personal mă ocup doar de cele de care mă îndrăgostesc. Uite acum am în portofoliu Palatul Spayer, o construcție absolut fantastică. Construcția ei a început în 1895, a durat până în 1900, arhitectul a fost același care a proiectat Palatul CEC. Comuniștii au luat Palatul, l-au transformat în Gospodărie de partid, au depozitat în el toate trăznăile pământului, iar după 1989 a avut o grămadă de destinații, de la sediu de partid, la coafor, asociații și bistrouri. A fost un sacrilegiu. Moștenitorii s-au luptat 20 de ani să recupereze Palatul și au reușit într-un final.

Aceste Palate au făcut din București,  Micul Paris, sunt foarte importante în arhitectura capitalei.

Cum e standardul locuințelor de lux în comparație cu standardul celor din alte capitale europene?

În primul rând,  când discutăm de standard de lux, ne referim în primul rând la suprafețe. Pe vremuri era o lege, care impunea anumite suprafețe funcție de categoria apartamentului. Acum legea aceasta nu prea se mai respectă.

Apoi cu cât o locuință este de mai de lux înseamnă că terenul aferent trebuie să fie mare. Asta e cea de a doua regulă în imobiliare după cea legată de locație (location/location/location). Terenul nu mai poate fi modificat, el are valoare cu cât ce construiești pe el este mai valoros.

Mai apoi,  consider că baza standardului de lux este ca la fiecare dormitor să existe o baie. Uneori dezvoltatorul asigură o baie pe apartament, pe modelul că ,,merge și așa”. În vechile Palate și vile ale capitalei așa ceva ar fi fost de neconceput.

În privința luxului, a finisajelor, cred că ce se construiește acum în București este similar cu standardele de afară.

Dar cum este prețul/mp de construcție de lux rezidențială din România în comparație cu cel al unei construcții poziționate similar într-o capitală europeană?

Am rupt niște bariere legate de teoria costului pe metru pătrat. Cumpărătorul român nu accepta ideea că metrul pătrat poate sări de o mie-două mii de euro, pentru că, vezi Doamne, e România și nu ar fi putere de cumpărare. Adevărul este că nu poți să vinzi în Piața Charles des Gaulle niște apartamente cu 1500-2000 de euro/mp, le vinzi cu 5000 sau mai mult. Trebuie să existe un anume standard de lux. Acum vreo cinci ani a apărut One Properties care, iată, a reușit să ridice standardul de lux la costul pe metru patrat. Au știut să anticipeze creșterea prețului.

Acum am un alt dezvoltator care a ales să schimbe standardul de lux prin ceva inedit și anume înălțimea apartamentului, care este cu aprimativ 35% mai mare decât standardul. Este un vis acel proiect, Rachmaninov Residence se numește, are și un arhitect incredibil, Daniel Ciocăzanu, care amenajează întreg proiectul după standard francez.

Foto: Raduly Laszlo

Care este cea mai scumpă proprietate vândută?

Cea mai scumpă proprietate a fost o întreprindere și prețul tranzacției a fost de vreo 35 de milioane. Am mai vândut un teren lângă Promenada cu 30 de milioane de euro acum 2-3 ani. Cea mai scumpă proprietate de locuit  a fost reședința ambasadorului chinez, iar tranzacția a reușit pentru că am profitat de  plăcerea chinezilor de a fi în top. E o chestie a rasei lor, dacă de pildă știu că Lous Vuitton este vârf de top la genți, aia vor să cumpere. Și atunci am creat un top al celor mai scumpe proprietăți impbiliare din București, supărând anumiți clienți, care nu vroiau să iasă în față, dar am convins chinezii să cumpere reședința respectivă, pe care am inclus-o în top, evident.

Povestește-ne de Galeria Rotenberg-Uzunov!

Galeria a plecat din prietenie. Acum vreo șase ani aveam un client foarte drăgut, Mihai Rotenberg, un om foarte respectat, a cărui business a implicat la un moment dat și dezvoltarea rețelei de internet în România. A făcut bani și mai apoi s-a retras. În Sillicon Valley toți cei cu afaceri în IT, atunci când vând și se retrag, cumpără o vinărie și enjoy life. Mihai, fiind român, a ales să investească într-o vinărie românească. I-am vândut clădiri, a cumpărat case, ne-am împrietenit foarte tare. Este un negociator foarte bun, a fost greu de lucrat cu el (zâmbeste).

În fine, eram deja foarte buni prieteni și colecționari de artă. El colecționa avangardă românească, eu sunt colecționar mai mult de pictură românească clasică (Grigorescu, Baba). Deci cumva ne completam foarte bine. La un moment dat ne-am întrebat:ce ar fi să facem o galerie? Aveam amândoi foarte multe lucrări și mai apoi era și bucuria de a cunoaște oameni frumoși, de a ne poziționa corect.

Condiția care ne-am propus-o a fost să devenim cei mai buni (zâmbește).

Am ales locația galeriei lângă Ateneu pentru că avea o poziție excelentă și pentru că prețul era mic, în zonă nu mai era mai nimic special (exceptând magazinul Nadiei Popescu). Erau doar ateliere de croitorie, în fine, prostii. Și am reușit să închiriem și mai apoi să cumpărăm la un cost foarte bun.

Foto: Raduly Laszlo

Galeria nu ne produce bani mulți, însă ne produce happiness.

De când ai pasiunea pentru artă?

Pasiunea mea pentru artă mi-am descoperit-o tot prin intermediul unei tranzacții imobiliare. Cred că era anul 2003-2004 cand m-am apucat de colecționat artă. Îi vândusem toate casele unui avocat și nu mai avea nimic de vânzare, însă avea o colecție impresionantă de artă, Colecția Dona. Această colecție fusese revendicată de moștenitorii doctorului Dona, care fusese general în Armata Română, un mare militar, care din solda de general achiziționase opere de artă. Există o parte a colecției Dona la Muzeul Colecțiilor de Artă, o altă parte fusese redobandită de moștenitori, care i-o vânduseră avocatului, clientul meu. Nu știu cum, după ce i-am vândut colecția avocatului, ceva m-a împins să încep să bat galeriile de artă și să încep să cumpăr. Cumpăram tot ce mișca, cu sau fără licitații. Și uite așa am ajuns colecționar. Asta înseamnă că am peste tot (casă, birou, galerie) tot felul de lucrări. Mi s-a părut încă de la început că arta este foarte ieftină în România și că este imposibil să nu crească, cu europenizarea țării. Era imposibil ca artișii români să rămână niște necunoscuți.

 

Există un trend al clienților tăi de a-și popula casa cu obiecte de artă?

Din păcate, cred că mai trebuie educație pe zona asta. Sincer, din păcate, mai mult cumpăr eu artă din casele celor care își vând proprietățile. Sau mai recomand și prietenilor mei să cumpere, atunci când e cazul.

Din ce observ, noile tendințe sunt lipsa lucrărilor de artă din case și, mai grav, absența bibliotecilor. Deci nici măcar nu mai sunt stabilite locuri pentru bibliotecă…

Dealtfel acesta este trendul și în zona producătorilor de mobilă. Voi ați mai vazut de pildă la Ikea biblioteci de vânzare? Nu, sunt numai niște rafturi…Dispare termenul de bibliotecă…îmi amintesc câte cărți citeam când eram copil, am și acum caietele în care notam titlurile cărților citite.

Hainele reprezintă o artă?

Evident! Este indiscutabil! Iar dacă faci parte dintr-o galerie trebuie să ții cont de asta, eu acord atenție specială hainelor pe care le îmbrac la evenimentele galeriei. Caut chiar să mă îmbrac cât mai fistichiu, ca să dăm nota corectă și să atragem atenția, să creem controversa (zâmbește). Mi-a făcut de pildă Budeanca (n.r. Dana Budeanu) un trenci, pe care l-am purtat o dată sau de două ori, pe care scria Art is Love, a rămas în memoria tuturor.

Foto: Raduly Laszlo

Ești unul dintre cei mai cool bucureșteni, de unde inspirația?

De la fete. Ele stau tot timpul pe instagram și știu toate trendurile, ce e la modă. Au insistat să îmi cumpăr pantofii sport Balenciaga, până nu m-au văzut încălțat cu ei, nu s-au lăsat. Desigur, a fost un moft, cam scump, e adevărat, însă le-a făcut lor plăcere. Fetele mele se mândresc în toată gașca lor că au cel mai cool tată. Însă asta pentru că ele mă inspiră ca la anumite evenimente să mă îmbrac pe gustul lor, nu pe al meu, care este mult mai clasic.

M-au dus de pildă la New York la Rick Owens, în primul rând că m-am speriat de cum am trecut pragul magazinului, am fost întâmpinat de unii cu niște dinți puși în gură aiurea, pur și simplu m-am speriat. Rick Owens este arhitect, dar creează și haine. În care e adevărat, te simți foarte bine, dar sunt ciudate.

Pe zona clasică sunt fan Gucci, am și o relație specială cu Mirela, directoarea magazinului.

Care este ceasul favorit din seiful tău?

Am avut o colecție de ceasuri absolut respectabilă, cu Patek Philippe, cu Vacheron Constantin, Cartier, în fine. Au fost niște evenimente în viața mea și am fost nevoit să mai descompletez colecția, însă ce pot să spun este că pentru mine ceasul ca obiect a fost un simbol al standardului atins, al treptelor parcurse. Când am împlinit 14 ani, tata mi-a făcut cadou un ceas de aur Pobeda, ca semn că am atins un anume prag. Ceasul fusese primit de tata de la bunicul, era el rusesc, dar era de aur și gestul lui a avut o simbolistică specială. Și eu le-am luat fetelor ceasuri valoroase atunci când au împlinit 14 ani, uneia i-am luat un Cartier din aur, celeilalte un Bulgari tot din aur.

În 1997-1998, la câțiva ani după ce m-am apucat de business, am început să îmi cumpăr ceasuri, pornid să spunem de jos. Mai întâi mi-am luat un Longines, apoi un Cartier și tot așa.

Ceasul meu de suflet este un Longines Lindbergh, pentru că Lindbergh este primul om care a zburat peste Atlantic și de aceea are o anumită conotație specială, de curaj. Mai am un IWC tot ediție limitată Jacques Ives Cousteau, tot cu conotație, doar este cel care a cutreierat străfundurile oceanelor.

Cum arată iubita perfectă pentru Eduard Uzunov?

O femeie deșteaptă, de la care să am ce învăța și cu care să împărtășesc experiențe minunate, pentru că orgasmele intelectuale pot fi de același nivel, dacă nu chiar să le depășească în intensitate pe cele fizice.

Ai gasit-o?

Hai să trecem peste această intrebare (râde).

Trei destinații favorite de vacanță?

Pentru vacanțe lungi, destinația favorită este Maldive. Pentru cele relativ lungi, poate fi și Grecia, cu insulele ei, care reprezintă o minunăție. Tot pentru vacanțe lungi ar putea fi Seychelles sau Republica Dominicană.

Ca și destinații apropiate ar putea fi Roma, Paris, Londra, unde se întâmplă expoziții sau concerte. De pildă am început să merg pe urmele Angelei Gheorghiu, o experiență absolut fantastică.

Trei restaurante favorite în București?

Casa di David, Isoletta și Fior di Latte.

Vinul preferat?

Am multe. Înafară de Rotenberg Merlot Ceptura, care este un vin cu adevărat extraordinar, ar mai fi  ori Baron Rothschild, pe care îl iau de la BDG sau Bulgarini, care e precum un medicament.

Foto: Raduly Laszlo

Cum a fost petrecerea ta de 50 de ani?

A fost…fabulos. Însă trebuie să spun că mă simt vimovat că invitația nu a ajuns la toată lumea pe care mi-aș fi dorit-o prezentă. Am trimis multora pe facebook fără a ține cont că această rețea nu mai este atât de populară, astfel că invitația nu a fost deschisă de toți destinatarii. Am ratat destul de mulți prieteni.

Pot spune că nu am simțit povara celor 50 de ani, cum de exemplu îmi amintesc că tatăl meu a suferit atunci când i-a împlinit, parcă îl văd și acum cu lacrimi în ochi. Dincontră, m-am simțit foarte tânăr. Poate și mulțumită evenimentului care a îmbrăcat party-ul meu și anume expoziția lui Mircea Roman, a cărei vernisaj a fost în acea seară. În jurul acelei expoziții mi-am spus că dau și eu un pahar de ziua mea și am sfârșit prin a umple strada cu prieteni. Că tot vorbeam de vinuri, prietenul și partenerul meu mi-a oferit cadou vinul favorit Rotenberg Merlot Ceptura pentru toți invitații, în semn de prietenie și respect pentru vârsta proaspăt împlinită (râde).

Apropos de prieteni, se spune că valoarea unui om se vede după câți oameni participă la înmormântarea sa. Eu îmi doresc toți acei oameni la ziua mea, să ma bucur de ei.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.